Nuculus

articol publicat pe Republica Sorin lucra de 15 ani   la aceiași firma, o multinațională de succes în România în domeniul auditului. Inițial s-a angajat la o alta firma de audit, mai mica, apoi în urma unor preluări, vânzări - cumpărări a ajuns sa lucreze la ditamai corporația. S-a mutat în cinci sedii, și-a carat cutiile cu acte și florile de la subsolul primei clădiri la ultimul etaj dintr-o clădire de birouri în Pipera.   Sorin își făcea treaba conștiincios, când era nevoie sa stea peste program nu protesta, participa la toate sesiunile de training, team-building, formari profesionale, sărbători corporatiste. Nu-i făcea plăcere sa rada la glumele ieftine și porcoase ale șefilor, managerilor sau partenerilor dar o făcea, sa fie bine.   A cunoscut firma de la primii angajați pana la ultimii veniți direct de pe băncile facultății. S-au schimbat partenerii, managerii, chiar și colegii, el a rămas cu speranța ascunsa ca va ieși la pensie din firma. E adevărat ca în intimitatea lui își

Sina si roata se îmbrățișează ca doi iubiți Dragostea lor cu scântei scrâșnește si uruie asurzitor Locomotiva e o cometa ce brăzdează realitatea Vagoanele sunt coada care formeaza umbra trenului Copacii speriați se uita cercetător la dihania de fier Își lasă coroanele la pământ ca într-o plecăciune Fier pe fier, miros de metal incins si vant puternic Care te lovește în fata cu puterea seducătoare a forței Vezi trenul cum se încovoaie într-un uriaș efort De monstru prietenos   construit din lava vulcanica Șuieratul lui ca un cântec de sirena mitica Asa am ajuns sa ma îndrăgostesc de calea ferata

La Revoluție un glonț rătăcit care m-ar fi cautat Mi-ar fi curmat viata plina cu deșarte speranțe Atunci drumul era clar si limpede , drept si cinstit Astăzi suntem în mlaștină captivi fără orizont Negurile s-au întunecat, vântul e rece, Lupii urla în păduri necunoscute Timpul nostru s-a scurs în clepsidra șansei Am imbatranit odata cu drumul pierdut Ne dor oasele si bolile musca din carnea trupului Noi, revoluționarii de la 89 nu mai luptam pentru nimic Am murit déjà dar noi nu știm Speranțele au zburat ca și cum n-au fost Vorbim in jur si nimeni nu ne intelege Încet, încet ne împinge drumul pe marginea prăpastiei Nu mai e nevoie de soldații care au câștigat lupta Daca ei sunt trădători și încurcă ordinea Sa stai o clipa nemișcat încleștat în rațiunea gândurilor Unde am fost pe drumul nostru și unde am ajuns Nu e bine Si-atunci mai bine La Revoluție un glonț rătăcit care m-ar fi cautat Mi-ar fi curmat viata plina cu deșarte speranțe.

articol publicat pe Republica Nu știu de ce m-am simțit mereu apropiat de Andrei Gheorghe, nu l-am cunoscut personal niciodată, l-am simțit mereu prin prisma experiențelor comune de viata ca pe un camarad de război. Un Capricorn complex, rece, dur, profund, onest, sincer pana la capăt cu el si cu ceilalți, însa sensibil pentru cunoscători, inteligent, cult, un adevărat intelectual. Bineînțeles ca era aspru prin natura lui cu  fariseismul societății de astăzi, mincinoasa si ipocrita, găunoasa, superficiala, ieftina. Din păcate in tara in care conduc doar porcii exact ca in Ferma Animalelor si-a făcut repede inamici, oameni mărunți care il prigoneau din invidie si pura prostie. Semidocților de astăzi nu le place sa fie puși la punct, sa fie readusi la starea lor de fapt. Se supară si se răzbuna. A sperat, asa cum am sperat si eu , la Revoluție, atunci când am strigat Vom muri si vom fi liberi ca vom ajunge într-o lume cu flori si mult soare. Astăzi însa era resemnat ca mai toata g

Au început sa vina în oraș jivinele din pădure Sa muste din trotuare și semnele de carte Vor sânge pe ziduri și scuipa muci pe gura Se razbuna pentru secole de nestiinta Intra peste oameni în dormitoare Se cațără pe soclul statuilor pe care le dărâma Nu au mama, nu au tata, nu au Dumnezeu Au doar cursuri de încredere făcute la grajdurile furiei Vin din găuri de șobolan, din scorburi de șerpi din fundul pământului In haite de sacali vicleni sau lupi flamanzi singuratici Târâtoare cu solzi   mieroase cu miros de curve ieftine Crocodili și rinoceri rânjind în timp ce le curg mizeriile din gura Veniți din toate haznalele si   iadurile pământului Numai cu încrederea în ei și chiloții din cur Darama tot în cale , pârjol și flegme pe toate cărțile Musca, rup, ucid, calca în picioare, crapă, nenorocesc, torturează, Se strecoară cu dibăcie prin sângele bolnavului surprins Pana intra în neuronii leneși ai orașului mort Si preiau controlul cetății disperate

Primăvara ne-a întors plapuma apăsătoare de gânduri negre De sub straturi albe de zăpadă adânca și nesfârșită Respiram prin muguri de ghiocei obraznici care se întind Degetele străbunilor răsfirate spre lumina călduroasă a soarelui Ne trezim din amorțirea nemișcată a strigatelor de lupi flamanzi Care ne bântuie sufletele înfricoșate de atâta rece Miroase a dragoste în seva adâncă și reavănă a brazdelor de pământ Se uita iarăși Dumnezeu la noi prin ochiul lui de sfințenie Am murit și ne-am îngropat în lunga noapte a așteptării Acum reînviem și ne înălțam la cer , la soare cu glas de păsări nebune Umbla prin noi un sânge de cal arab și jar de foc țigănesc Al nostru e iar pământul și noi suntem ai lui  

articol publicat pe Republica Pe vremea lui Ilie Moromete statul venea sa-și ia partea în curtea omului întruchipat în Jupuitu, autoritate înfiorătoare care se repezea sa ia lucrurile sau animalele din gospodăria cetățeanului. Astăzi însa noi ne prezentam civilizați la dispoziția statului în diverse locații alese după criterii aleatorii sa ne punem bine cu fiscul , cu Jupuiții de astăzi. Pentru ca vine o vreme în viata oricărui cetățean de nădejde când trebuie sa-și plătescă taxele către stat. M-am pregătit înainte psihologic sa nu ma enervez indiferent ce s-ar întâmpla, indiferent de absurdul situației sau al provocărilor la care sunt supus. Trebuie sa obțin certificate fiscale pentru societatea la care lucrez pentru un leasing . Ma duc întâi la Administrația fiscala, bineînțeles lume ca la demonstrație, întreb, găsesc un automat de bilete de ordine și în final ajung în fata ghișeului deservit de o funcționară plictisita. Îmi spune ca trebuie sa ma duc la un alt ghișeu unde tr